Primul program din România de prevenție a diabetului zaharat de tip 2 la copii anunță statistici după 2 ani de activitate și rezultatele pozitive înregistrate
Asociația Medicover, ONG-ul care implementează Programul „înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației, desfășurat de doi ani în municipiul Ploiești și de un an în Cluj-Napoca, comunică statistici după activitatea din anul școlar 2018-2019, în data de 14 noiembrie, când anual este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului.
 
Rezultatele au fost prezentate pe larg și de către Prof. Univ. Dr. Maria Moța, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, membră a Consiliului Științific al Programului „ȋnCerc”, de Ziua Mondială a Diabetului, joi, 14 noiembrie, în cadrul celui de-al 17-lea Congres Național al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (FRDNBM).
 
Astfel, după evaluarea a 2.113 copii de clasa a V-a în Cluj-Napoca și a 1.556 copii de clasa a V-a din Ploiești în anul școlar 2018-2019, putem concluziona că 3 din 10 copii români cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani din ambele orașe prezintă risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 (DZ2) sau a bolilor civilizației.

Cu toate acestea, prin comparație cu anul școlar 2017-2018, procentul elevilor detectați cu risc de dezvoltare diabet zaharat de tip 2 în Ploiești a scăzut (29,6% în 2019, față de 30,1% în 2018), la fel și numărul copiilor examinați la care s-a regăsit obezitate (17,9% în 2019, față de 20,7% în 2018), toate activitățile din cadrul Programului „ȋnCerc” în primul său an de implementare în acest oraș putând avea astfel o influență pozitivă asupra copiilor, inclusiv a celor din generațiile ce vor urma. 

Mai jos, regăsiți statisticile pentru municipiul Ploiești, pentru anul școlar 2018-2019:
• Au fost evaluați 78% dintre copiii de clasa a V-a din Ploiești (1.556 copii);
• 29,6% au fost identificați cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 (461 copii);
• Printre elevii examinați s-au regăsit 238 (15,3%) supraponderali și respectiv 279 (17,9%) copii cu obezitate de diferite grade;
• S-a constatat tensiune arterială crescută la momentul analizei la 344 (22,1%) dintre elevii evaluați;
• S-a constatat capacitate de susținere a efortului fizic slabă și foarte slabă la 628 elevi (42,5%). Întreruperea testului de capacitate fizică a fost necesară în 272 de cazuri (18,3%).

În ceea ce privește municipiul Cluj-Napoca, ca urmare a evaluării gratuite și non-invazive a elevilor claselor a V-a din cele 45 de unități de ȋnvățământ care au aderat până în prezent la Programul „ȋnCerc” – anul școlar 2018-2019:
• Au fost evaluați 75% dintre copiii de clasa a V-a din Cluj-Napoca (2.113 copii);
• 30,6% au fost identificați cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 (647 copii);
• Printre elevii examinați s-au regăsit 307 (14,5%) supraponderali și respectiv 464 (21,9%) copii cu obezitate de diferite grade;
• S-a constatat tensiune arterială crescută la momentul analizei la 235 (11,1%) dintre elevii evaluați;
• S-a constatat capacitate slabă și foarte slabă la 980 elevi (48,5%). Întreruperea testului de capacitate fizică a fost necesară în 254 de cazuri (12,5%).
 
***
Despre Programul “înCerc”
A fost dezvoltat de cercetători de la Universitatea din Gdansk, Polonia și este implementat în România în două orașe: Ploiești (din 2017) și Cluj-Napoca (din 2018). Se desfășoară în două etape: evaluarea non-invazivă, gratuită, din școală și consilierea personalizată, alături de specialiști în medicină generală, nutriție, activitate fizică, psihologie, pentru copiii cu risc de dezvoltare DZ2, timp de 18 luni. Aproximativ 12.000 de copii de clasa a V-a din cele două orașe vor fi evaluați, dintre acești 3.000 fiind consiliați în etapa 2 a Programului, care se va încheia în 2022.