Realizatoarea TVR a vorbit mai intai cu domnul Constantin Adjinschi, un bolnav in varsta de 70 de ani si care, mereu binedispus, i-a povestit Corinei, printre cateva glume, cum l-au pus pe picioare medicii si asistentele de la HOSPICE in urma cu doua saptamani, atunci cand a fost internat in unitatea cu paturi. „Nu am cuvinte sa-i descriu pe acesti oameni. Sunt, de fapt, ingeri care isi pun tot sufletul in ceea ce fac pentru noi” a declarat domnul Adjinschi.

Corina a petrecut timp si cu o pacienta venita pentru tratamentul limfedemului si de la care a aflat calvarul indurat pana cand sistemul medical romanesc a reusit sa o diagnosticheze corect, cu cancer la san. Suferintele acesteia nu s-au incheiat dupa operatie, care a fost urmata de aparitia limfedemului, umflarea membrului superior pe partea afectata de mastectomie.

Ambasadoarea HOSPICE s-a intalnit si cu copiii veniti sa socializeze in centrul de zi si a aflat de la kinetoterapeutul Bogdan Racovita care sunt problemele avute de fiecare dintre cei mici si care sunt procedurile pe care le urmeaza pentru ameliorarea afectiunilor de care sufera.

„Fiecare intalnire cu pacientii, medicii si asistentele de la HOSPICE Casa Sperantei este una extrem de emotionanta si ma bucur nespus vazand oameni care au grija, neconditionat, de cei care au cel mai mult nevoie de ajutorul nostru, copiii si adultii care sufera de boli incurabile” ne-a marturisit Corina Danila. „Ii indemn pe reprezentantii companiilor care au avut profit sa directioneze pana la sfarsitul anului catre HOSPICE, fara niciun cost suplimentar, 20% din impozitul pe profit, pentru ca fundatia sa poata continua furnizarea gratuita a serviciilor de ingrijire paliativa celor aflati in suferinta”, a mai adaugat vedeta.

Campania de strangere de fonduri a HOSPICE Casa Sperantei se adreseaza companiilor care au inregistrat profit in acest an si care pot directiona pana la 20% din impozit pentru a sustine cauze umanitare prin intermediul Legii sponsorizarii, aflata in vigoare de 21 de ani, dar inca putin cunoscuta si folosita de firmele din Romania. Fondurile colectate vor fi folosite pentru ingrijirea paliativa a persoanelor care sufera de boli incurabile.
 
In fiecare an in Romania peste 150.000 de persoane au nevoie de acest tip de ingrijire in lupta lor cu o boala incurabila, insa mai putin de 7% dintre acestia primesc sprijin la momentul potrivit.
 
Credit foto: Alex Domnisoru/Fotograful Tau

Parteneri media ai campaniei: TVR, PRO TV, B1 TV, Prima TV, Europa FM, Business Review, Magazinul Progresiv, HRB Expert, Piata, Forbes Romania, Revista CARIERE, Capital, Evenimentul zilei, Puterea, Vision Media Plus.