Ieri, 18 decembrie 2017, la București, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting Group-www.fonduri-structurale.ro au organizat cea de-a doua ediție a Galei Fondurilor Structurale. Gala este parte a campaniei „Succesul e…MOLIPSITOR!” un proces interactiv de descoperire, împărtășire și apreciere a bunelor practici și a impactului generat de proiectele finanțate din fondurile europene. 
 
„Salut în mod deosebit beneficiarii, persoane care s-au dedicat, au muncit și, în ciuda birocrației și a obstacolelor, au reușit, prin proiectele lor, să îmbunătățească viața de zi cu zi a oamenilor. Mă bucur să văd povești de succes și felicit beneficiarii înscriși și laureații acestei Gale nu doar în calitate de comisar european direct interesat de eficiența utilizării fondurilor europene, ci și în calitate de cetățean european care privește cu mult mai multă încredere la viitorul nostru comun văzând aceste proiecte care generează schimbare”. Cu aceste cuvinte a întâmpinat doamna Corina Crețu, comisar european pentru politică regională, participanții la cea de-a doua ediție a Galei Fondurilor Structurale.
 
„M-am bucurat să văd în lista proiectelor înscrise la Gală multe proiecte pe care le cunosc și care cu siguranță se încadrează în categoria « succesul e molipsitor ». Pentru 2018, obiectivul nostru, ca minister, este de a lansa toate liniile de finanțare pentru a da posibilitatea cât mai multor beneficiari ca până în 2023 să implementeze și să finalizeze cu succes proiectele pe care și le doresc”, a precizat domnul Marius Nica, ministru delegat pentru fonduri europene, în deschiderea evenimentului.
 
„La Gală îi premiem pe cei care nu au avut timp să se laude, nu au avut timp de cuvinte fiind preocupați de propriile fapte. În acest an s-au înscris 129 de proiecte, mai multe ca în 2014. Ni s-au alăturat foarte mulți oameni în acești ani și este un lucru îmbucurător. Comunitatea beneficiarilor de fonduri structurale se mărește și sunt convins că succesul se va propaga dacă reușim să învățăm unii de la ceilalți”, a menționat Dragoș Jaliu, partener Structural Consulting Group – www.fonduri-structurale.ro. 
 
Cele 129 de proiecte înscrise au fost evaluate de un juriu format din profesioniști și personalități din fiecare dintre cele 8 domenii ale Galei Fondurilor Structurale. La fiecare secțiune au fost acordate câte 3 premii, marii câștigători fiind răsplătiți și cu o vizită de studiu la Bruxelles, la Comisia Europeană, oferită de Reprezentanța Comisiei Europene în România. De asemenea, au fost acordate și premii speciale de către partenerii evenimentului.
 
Secțiunile Galei de anul acesta au fost gândite în așa fel încât să reflecte cât mai bine structura ultimelor apeluri de proiecte din cadrul financiar 2007 – 2013 și să ofere șansa proiectelor nefinalizate în 2014 să se înscrie acum. Un alt element de noutate pentru anul acesta este faptul că au existat două secțiuni dedicate structurilor (start-up-uri și structuri de economie socială) create prin proiectele-umbrelă din cadrul apelurilor România Start Up și Economie Socială din 2014-2015, apeluri care au creat o mare efervescență la nivel național.
 
Printre câștigătorii celei de-a doua ediții a Galei Fondurilor Structurale se numără autorități publice, ONG-uri, antreprenori privați, structuri de economie socială și start-up-uri.  
 
Câștigătorii de la fiecare secțiune sunt:
Secțiunea „Schuman-ul european în Poiana lui Iocan!” (secțiune dedicată proiectelor din mediul rural, agriculturii și pescuitului)
 Premiul al III-lea: Cisalvy SRL  - proiect „Valorificarea sectorului pescăresc și a turismului piscicol prin crearea, modernizarea și extinderea unitate de cazare, masă și agrement în comuna Fântânele, județul Teleorman”
 Premiul al II-lea: Ungurenuș Mihail Întreprindere Individuală - proiect „Proiect de plantație pomi și arbuști fructiferi”
 Premiul I: Ilie Marian Agro Întreprindere Individuală - proiect „Construire pensiune agroturistică «Valea Fagilor» în localitatea Luncavița, comuna Luncavița, județul Tulcea”

Secțiunea „Infrastructura pe…catwalk!” (secțiune dedicată proiectelor de infrastructură)
 Premiul al III-lea:  Consiliul Județean Ilfov – proiect „Reabilitare, modernizare și echipare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov”
 Premiul al II-lea:  Municipiul Roman - proiect „Microhidrocentrală pe râul Moldova”
 Premiul I: Consiliul Județean Dâmbovița - proiect „Lucrări de modernizare a infrastructurii la S.C. Moreni Parc Industrial S.A.”

Secțiunea „Școala face omul OM”
(secțiune dedicată proiectelor din domeniul educației și formării profesionale)
 Premiul al III-lea: Universitatea Danubius din Galați - proiect „Dezvoltarea sistemului european de management al calificărilor universitare și valorificarea competențelor informale – „UNI4-4”
 Premiul al II-lea:  Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași - proiect „100 de inimi pentru 100 de copii”. Formarea specialiștilor în domeniul cardiologiei pediatrice pentru un act medical de calitate cu scopul îmbunătățirii calității vieții”
 Premiul I: Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor - proiect „Dezvoltarea abilităților de viață ale tinerilor în contextul dezvoltării durabile”
 
Secțiunea „Bucuroși de oaspeți” (secțiune dedicată proiectelor din domeniul turismului)
 Premiul al III-lea: Consiliul Județean Dâmbovița - proiect „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii tehnice pentru creșterea potențialului turistic al Peșterii Ialomiței din Masivul Bucegi, județul Dâmbovița”
 Premiul al II-lea:  Municipiul Piatra Neamț - proiect „Restaurarea și punerea în valoare a zonei istorice și culturale - Curtea Domnească din Municipiul Piatra Neamț - prin amenajări urbanistice, amenajări ale circulațiilor pietonale și carosabile - pasaj auto subteran, parcaje subterane”
 Premiul I: Municipiul Drobeta Turnu Severin - proiect „Reabilitarea Palatului Cultural Theodor Costescu și Cetatea Severinului”
 
Secțiunea „Finanțatori la scară mică pentru impact la scară mare” (secțiune dedicată proiectelor-umbrelă ale organizațiilor care și-au asumat rolul de finanțator)
 Premiul al III-lea: Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC  - proiect „Diversitate în economia socială”
 Premiul al II-lea:  Asociația Grupul de Acțiune Locală Ceahlău - proiect „Implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Microregiunii Ceahlău”
 Premiul I:  Fundația Civitas pentru Societatea Civilă - filiala Cluj-Napoca - proiect „Sprijin Integrat Structurilor de Economie Socială – SISES”
 
Secțiunea „Cu impact INCLUS!” (secțiune dedicată structurilor de economie socială)
 Premiul al III-lea:  structura de economie socială Keops Construct Solution SRL
 Premiul al II-lea:  structura de economie socială Atelier Brutărie Ghirbom SRL
 Premiul I:  structura de economie socială Asociația pentru Educație Practică și Creativă
 
Secțiunea „Start-up deștept” (secțiune dedicată start-up-urilor)
 Premiul al III-lea:  start-up-ul Viva La Video SRL-D
 Premiul al II-lea:  start-up-ul Terapie și Afterschool pentru copii speciali SRL
 Premiul I:  start-up-ul Innovative Consulting Team SRL (Shukar Bijoux)
 
Secțiunea „Prâslea cel Voinic în Țara Finanțărilor” (secțiune dedicată proiectelor finanțate din surse alternative fondurilor structurale)
 Premiul al III-lea: Asociația Mai Bine - proiect „Centrul Urban de Inițiative Bune (CUIB)”
 Premiul al II-lea:  Grupul PONT - proiect „Com’On Cluj-Napoca - Buget Participativ de Tineret în Cluj 2015, Capitala Europeană a Tineretului”
 Premiul I:  Asociația pentru Formare - proiect „Casa Experimentelor”
 
În cadrul Galei au fost acordate și 4 premii speciale din partea prietenilor succesului - partenerii evenimentului:
 Premiul special acordat de Banca Transilvania către Centrul de Diagnostic și Tratament Provita pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de cercetare – dezvoltare a societății Centrul de Diagnostic și Tratament Provita SRL”
 Premiul special acordat de BCR către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA pentru proiectul „Cooperare Româno–Bulgară pentru dezvoltare durabilă şi pe termen lung a resursei umane tinere în domeniul tehnologiilor de energie regenerabilă, în scopul depăşirii barierelor socio-culturale şi de deschidere a oportunităţilor comune pentru a găsi de lucru în zona de frontieră”.
 Premiul special acordat de Trandafir & Associates către Fundația „Alături de Voi” România  pentru proiectul „Parteneriat pentru Incluziune!”
 Premiul special acordat de WoPA către structura de economie socială Centrul pentru Monitorizarea Politicilor Publice - Issue Monitoring - Servicii de monitorizare legislativ
 
***
A doua ediție a Galei Fondurilor Structurale a fost organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România împreună cu Structural Consulting Group // www.fonduri-structurale.ro // în parteneriat cu Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Trandafir & Associates, WoPa și Asociația Centrul pentru o Societate Durabilă. Partenerii media ai evenimentului au fost TVR, Stiri.ong, Administratie.ro și start-up.ro. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul KAFUNE și The Institute.