Federația Română de Fotbal (FRF) și UNICEF în România anunță semnarea unui parteneriat pentru trei ani în scopul desfășurării unor acțiuni comune ce vizează promovarea educației incluzive de calitate pentru copii și combaterea violenței împotriva copiilor

„Fotbalul este un fenomen social, care unește milioane de fani, indiferent de gen, profesie, credințe, preferințe, statut social. Dacă această forță va fi pusă în slujba ideii de educație și protejare împotriva oricăror forme de violență, noi credem că mai mulți copii vor beneficia de educația de calitate, mai mulți tineri vor fi inspirați să nu renunțe la școală și vor crește feriți de orice forme de violență. În paralel, putem astfel cataliza colectarea mai multor resurse pentru programele UNICEF, de creștere a calității educației”, a declarat Răzvan Burleanu, Președintele FRF.

Federația Română de Fotbal se va implica în promovarea către comunitatea de iubitori de fotbal a programelor dezvoltate de UNICEF, va utiliza toate oportunitățile pentru a contribui la conștientizarea problemelor copiilor, în special ale celor vulnerabili și marginalizați, va integra și dezvolta proiecte proprii pentru comunitățile de copii, va continua promovarea politicilor anti-violență și anti-bullying și va sprijini colectarea de fonduri pentru derularea programelor UNICEF în România. 

„Parteneriatul cu Federația Română de Fotbal ne va ajuta să creștem nivelul de informare și conștientizare cu privire la drepturile și nevoile educative ale copiilor. Ne dorim să putem transmite, cu ajutorul Federației, mesajele campaniilor către cât mai mulți iubitori ai fotbalului. Aceștia pot susține accesul copiilor vulnerabili la educație incluzivă de calitate și pot contribui la oprirea violenței împotriva copiilor”,
a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

***
Despre UNICEF în România
UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.