In cadrul Comisiei pentru Educatie si Cultura, Loredana a militat pentru introducerea sistemului dual de educatie, in toate tarile Europei. Luand drept exemplu tari precum Germania si Austria, ideea sistemului dual de educatie poate fi solutia pentru scaderea ratei somajului, in special in randul tinerilor si o mai buna legatura intre scoala si piata muncii. O alta idee prezentata a fost cea potrivit careia, educatia ar trebui sa primeasca cel putin 18 miliarde de euro (6%) din Planul de Investitii al lui Junker. Europarlamentari din Germania, Italia, Marea Britanie, dar si alte tari au sustinut aceste idei si au construit un dialog constructiv pe marginea acestora.

In cadrul Comisiei pentru Afaceri Constitutionale, ideile prezentate au fost in jurul posibilitatii de a organiza referendumuri la nivel european si nu doar la la nivel national, pentru ca cetatenii UE sa poata fi consultati pe teme europene importante. A doua tema a fost cea a unui sistem de vot unificat in Uniunea Europeana, cu un prim pas in adoptarea votului la 16 ani. 

Dialogul cu tinerii a fost initiat de Parlamentul European odata cu organizarea in luna mai a anului 2014 a Evenimentului European al Tineretului. Faptul ca tinerii au mers direct in Parlamentul European si au prezentat idei, denota importanta pe care o acorda europarlamentarii tinerilor si politicilor si programelor de tineret, in general.

Din pacate, europarlamentarii romani din Comisiile mai sus mentionate nu au participat la prezentarile tinerilor. Este important sa amintim constant celor alesi ca rolul lor este sa contribuie la binele cetatenilor, prin politici publice, programe si atitudini, cum la fel de important este sa aiba un dialog constant cu cei care i-au ales.

Echipa Audiovizuala a Parlamentului European a realizat un scurt video cu reprezentantul tinerilor din Romania, care a trecut deja de 52.000 de vizualizari