14 tineri s-au mutat deja în garsonierele din centrul orașului Baia Mare. Tinerii din județul Maramureș care părăsesc sistemul de protecție a copilului pot beneficia de serviciile Centrului de Tranzit, Asistență și Consiliere din Baia Mare, construit de Fundația Hope and Homes for Children cu sprijinul exclusiv al companiei Kaufland România și în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare.

La evenimentul de inaugurare au participat Dragoș Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Sebastian Lupuț, prefectul județului Maramureș, Gabriel Zetea, președinetel Consiliului Județean Maramureș, Marinel Rob, primar interimar al orașului Baia Mare, Ștefan Dărăbuș, director regional Hope and Homes for Children, Europa Centrală și de Sud, Marco Hößl, CEO Kaufland România, Maria Gheorghiu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, domeniul Incluziune socială și Bogdan Gavra, Director Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Baia Mare. 

Chef Adrian Hădean le-a oferit sfaturi tinerilor din centru despre cum să se gospodărească singuri în bucătărie. Gazda evenimentului a fost Dragoș Bucurenci, purtător de cuvânt Hope and Homes for Children România și prezentator al emisiunii ”Supraviețuitorul” de la PRO TV. 

Anual, sute de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani sunt nevoiți să părăsească sistemul de protecție a copilului fără a avea vreun fel de pregătire pentru viața independentă sau, în cele mai fericite cazuri, cu o pregătire extrem de limitată, iar membrii de personal care interacționează cu acești tineri sunt rareori instruiți să-i ajute în acest sens. 

Inserția socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul este o componentă esențială a reformei sistemului de protecție a copilului din România. Inițiativa construirii Centrului de Tranzit, Asistenţă, şi Consiliere pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului din Baia Mare a pornit de la lipsa severă a sprijinului din partea statului pentru acești tineri și de la faptul că specialiștii din sistem nu au o tradiție a planificării și gestionării eficiente a tranziției tinerilor către viața independentă. Construcția Centrului a început în noiembrie 2015, cu sprijinul financiar al companiei Kaufland România, pe un teren pus la dispoziție de Primăria Municipiului Baia Mare. 

Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere are o capacitate de 19 locuri în garsoniere și a fost realizat cu scopul de a rezolva problema critică a locuirii, dar și a educației și asistării tinerilor vulnerabili pentru ca aceștia să poată începe o viață independentă și să aibă acces la un loc de muncă pe raza județului Maramureș. Aici, tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului beneficiază de cazare pe o perioadă cuprinsă între 6 și 24 de luni, precum și de sprijinul permanent al unui asistent social, al unui psiholog și al unui asistent medical. În tot acest timp, ei primesc alocația de hrană, stabilită conform legii, costurile utilităților fiind suportate de Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) Baia Mare. După primele 6 luni, tinerii vor trebui să plătească o chirie fixă, iar cei încadrați în grad de handicap vor plăti 50% din sumă.

La ceremonia de inaugurare a Centrului de Tranzit, alături de reprezentați ai Hope and Homes for Children au participat Dragoș Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, care a transmis un mesaj despre importanța inserției socio-profesionale a tinerilor care părăsesc instituțiile de stat și a sprijinului pe care societatea li-l poate acorda pentru o mai bună integrare.  De asemeneau, la eveniment au participat Marco Hößl, CEO Kaufland România, sponsorul exclusiv al acestui proiect, Maria Gheorghiu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, domeniul Incluziune socială, Bogdan Gavra, Director Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Baia Mare, parteneri locali, precum și tinerii care s-au mutat în centrul nou deschis. 

Chef Adrian Hădean, un fidel susținător al Fundației Hope and Homes for Children, a petrecut mai mult timp alături de aceștia, i-a însoțit la cumpărături și le-a oferit sfaturi despre cum să își organizeze cumpărăturile și alimentele astfel încât să nu facă risipă. Tinerii au profitat de timpul petrecut alături de Chef Hădean pentru a afla cât mai multe informații despre cum să se gospodărească eficient. 

Ionuț, unul dintre rezidenții centrului, a primit din partea lui Dragoș Bucurenci echipamentele necesare pentru a putea crea muzică: calculator, mixer, sintetizator, microfon, stație etc. Ionuț va împlini în curând 19 ani. El a fost abandonat după naștere și a ajuns în Leagănul din Cavnic (județul Maramureș), alături de alți peste 90 de copii cu vârste de până la 4 ani. După închiderea leagănului de către Hope and Homes for Children la sfârșitul anilor '90, Ionuț a ajuns într-o casă de tip familial, construită de Fundație și lăsată în grija statului. Odată cu împlinirea a 18 ani, Ionuț a trebuit să părăsească casa de tip familial și s-a mutat în noul centru construit de organizație. În cadrul evenimentului, Ionuț a pregătit un moment muzical alături de Claudiu, un alt rezident al centrului, care a încheiat festivitatea de inaugurare. 

După inaugurare, Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere este donat SPAS Baia Mare, urmând să funcționeze în continuare sub atenta monitorizare a Hope and Homes for Children. Organizația s-a ocupat și de formarea profesională a specialiştilor din cadrul SPAS Baia Mare care administrează acest proiect, procesul de instruire urmând să continue și după încheierea perioadei de implementare și monitorizare.
 
Ștefan Dărăbuș, director regional Hope and Homes for Children, Europa Centrală și de Sud: ”Tinerii care ies din sistemul de protecție sunt extrem de vulnerabili. Fără familie, fără o rețea de sprijin, fără părinți care să-i mai lase să stea în casa lor sau să-i ajute așa cum sunt ajutați tinerii obișnuiți, sunt forțați să dea piept cu viața, ”înarmați” cu o pernă și o pătură în mână, la ieșirea din centrele de plasament. Mulți dintre ei ajung carne de tun, pe mâna celor care știu cum să profite de ei. Descurajați, neobișnuiți cu viața independentă, dau cu capul de pragul de sus nepregătiți și fără blindajul oferit de încrederea în sine pe care o au tinerii crescuți în familii. De asta au nevoie de sprijin. De asta am construit acest centru de tranzit, în care siguranța unui cămin să le poată folosi pentru a-și obține siguranța unui loc de muncă și, în final, pentru a putea să fie ei înșiși, pe picioarele lor. Oricine are nevoie de sprijin pentru un start bun în viață. Mai ales cei care au suferit de pe urma unei copilării fără părinți și fără familie.”

Dragoș Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice: ”Mult prea mult timp asistența socială a fost considerată caritate, milă. Aici nu este vorba despre caritate, e vorba de a ne asuma dezvoltarea economico-socială a țării. România anilor 2020 și mai departe este o Românie în care prevenim situațiile de marginalizare, în care migrăm către un sistem în care ne asumăm solidar destinele acestor persoane vulnerabile. Iar prin inaugurarea acestui centru deschidem ochii asupra acestui fapt, centrul este un simbol al noii politici de aliniere clară între instituțiile statului, între sectorul public și privat și între zona centrală și cea locală în ceea ce privește modul în care ne asumăm o Românie solidară și coezivă în continuare.”

Marco Hößl, CEO Kaufland România: "Pentru noi, la Kaufland România, este o convingere să oferim persoanelor tinere şi dinamice o şansă, indiferent de circumstantele sau conditile din care provin. Motiv pentru care pe lângă susținerea noastră financiară în construirea Centrului de Tranzit, dorim să oferim suport tinerilor și în activităţile lor viitoare."

Dragoș Bucurenci: ”V-am rugat de ziua mea să mă ajutați să-i dăruiesc lui Ionuț, un tânăr care părăsește sistemul de protecție al statului, un laptop care să-l ajute să-și urmeze pasiunea și să înceapă viața de om mare cu dreptul. Donațiile primite mi-au depășit așteptările – Ionuț a avut o mare surpriză astăzi, 20 septembrie, când și-a primit cadoul: nu a fost doar un laptop ultra-performant, ci toate echipamentele necesare pentru a face muzică în mod profesionist și a ajunge să își câștige existența din asta.”
 
Chef Adrian Hădean: "De educația și viitorul copiilor suntem responsabili cu toții, în egală măsură. Nu este suficientă doar familia sau statul, prin instituțiile de profil. Copiii trăiesc și se formează într-o societate, care are și ea o datorie morală să se implice în dezvoltarea și formarea lor. Chiar dacă vorbim de un alt nivel de implicare decât o poate face familia, suntem cumva și noi responsabili să contribuim măcar prin puterea exemplului si prin sprijin, atât cât ne stă în putere. Cu atât mai mult, în cazul celor ai căror părinți nu sunt prezenți, indiferent de motiv."


***
Despre Hope and Homes for Children România
Hope and Homes for Children România (HHC România) activează în țara noastră din 1998, timp în care a contribuit direct la închiderea a peste 50 de orfelinate de tip vechi din întreaga ţară. Prin serviciile dezvoltate de HHC România, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la alternative bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Hope and Homes for Children România şi ale partenerilor săi, 5.542 de copii au fost scoşi din instituţii, 23.570 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 774 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.788 de copii au fost primiţi în centrele de zi, 664 de copii au fost primiți în regim de urgență şi 7.164 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children România. Organizaţia activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Până în acest moment, 35.074 de copii au beneficiat de serviciile organizației Hope and Homes România, al cărei obiectiv este ca până în 2022 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră.

http://www.hhc.ro/