Asociația pentru Dezvoltare Urbană (ADU) vă invită la webinarul gratuit Cum reliefez manual desene pentru copiii nevăzători. Reliefarea desenelor este un proces complex, care necesită acces la mașinării speciale, însă acum poți învăța să reliefezi simplu cu ajutorul unei seringi umplute cu aracet. Webinarul face parte din proiectul Tactile Printer One finanţat de Fundaţia Orange cu suma de 466.250 lei, prin intermediul „Lumea prin Culoare și Sunet”, cel mai amplu fond de finanțare dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere sau auz din România.
 
În cadrul webinarului, participanții vor învăța să reliefeze ieftin cu aracet, acasă sau la școală, și să folosească cele 1000 desene deja disponibile în biblioteca online. Pe lângă procesul de învățare, participanții se vor bucura și de beneficii ulterioare precum o oră de consultanță cu designerul asociației pentru desenare și reliefare, dar și o listă cu materiale pentru reliefat. 
 
Webinarul se va desfășura pe platforma Google Meet în 2 date diferite: marți, 7 decembrie, ora 16:00 și joi, 9 decembrie, ora 19:00. Pentru înscrierea la webinar, doritorii sunt rugați să completeze formularul dedicat.
 
Derulat în perioada 2020 – 2022, proiectul Tactile Printer One va facilita accesul la studiu independent pentru copiii nevăzători/cu deficiențe de vedere prin intermediul a trei componente: software, hardware și educațională. Image Creator este locul unde profesori și părinți pot crea simplu desene interactive. De asemenea, se dezvoltă în colaborare cu Universitatea Politehnică Bucureşti și Lions Club Arad prima imprimantă tactilă de tip “Do It Yourself”, pe care oricine o va putea realiza acasă, după un manual pus la dispoziție gratuit, reducând substanțial costul de reliefare a planșelor tactile, destul de ridicat în prezent. Primele astfel de imprimante şi kitul pentru realizarea lor vor fi donate în cadrul proiectului către 20 de şcoli speciale pentru nevăzători din România.
 
Conținutul educațional accesibilizat va fi realizat cu sprijinul altor trei parteneri: Asociaţia Tandem, Fundaţia Sense International România și Biblioteca Naţională a României. În colaborare cu ADU, aceștia sunt în curs de dezvoltare a șase cărți tactile pe diferite subiecte, utile copiilor nevăzători sau cu deficiențe de vedere, care își vor putea îmbogăți noțiunile de cultură generală. Toate materialele dezvoltate în cadrul proiectului vor fi disponibile gratuit pe platforma Tactile Images.