close

Juriu

Elena Stancu

Elena Stancu este jurnalistă și trăiește de opt ani într-o autorulotă împreună cu partenerul ei, fotograful Cosmin Bumbuț, alături de care a înființat platforma de jurnalism independent Teleleu.eu. Lucrează la proiecte documentare pe termen lung, iar din ianuarie 2019 scrie despre comunitățile de români stabilite în diverse țări din Europa.

Lucrează de 17 ani ca jurnalistă și a scris despre sărăcie extremă, rasism, discriminare, violență domestică, viața din penitenciarele românești, lipsa citostaticelor din secțiile de oncopediatrie, corupția din sistemul medical. 

A fost redactor-șef adjunct la revista Marie Claire, iar în 2013 și-a dat demisia și s-a mutat în autorulotă. A câștigat mai multe premii și burse de jurnalism, printre care un fellowship oferit de Centrul Carter din SUA, unul de Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și altul de Pulitzer Center.

Împreună cu Cosmin Bumbuț, a făcut două filme documentare independente, Ultimul căldărar (2016) și Rezidentele (2018), iar reportajele ei au fost publicate în cartea Acasă, pe drum (Humanitas, 2017; texte de Elena Stancu, fotografii de Cosmin Bumbuț). 



Copyright © Gala Societății Civile - 2022
Site dezvoltat de Netvibes