close

Juriu

Anda  Lazăr

Anda Lazăr

Brand Manager, UniCredit Bank

Anda Lazăr are peste 21 de ani de experiență în marketing și comunicare, având o carieră solidă în cadrul Leo Burnett, unde a colaborat cu branduri de renume. De-a lungul activității sale, Anda a coordonat proiecte premiate la festivaluri de publicitate locale și internaționale. Din 2015, ocupă funcția de Brand Manager la UniCredit, fiind responsabilă de coordonarea comunicării de marketing, atât externe, cât și interne, asociate brandului corporativ și instituțional.
 

***

1. Ce teme credeți că vor defini agenda societății civile în următorii ani?

Sunt atât de multe provocări la nivelul societății și toate sunt importante. Cred că vor deveni prioritare acele cauze care vor beneficia de mai multe resurse și care, în mod firesc, vor avea o voce mai puternică și mai ușor de auzit. Provocarea reală este cum identificăm acele nevoi care rămân insuficient reprezentate și comunitățile care nu au acces la sprijinul de care au nevoie.


2. Ce experiență personală v-a făcut să credeți că implicarea civică poate schimba ceva?

Făcând eu însămi voluntariat și donând, am văzut cu ochii mei impactul pe care îl pot avea astfel de gesturi. Și nu mă refer la implicări extraordinare; chiar și cel mai mic gest poate face diferența. Sunt multe experiențe care m-au marcat, nu doar una. Însă ceea ce mă impresionează cel mai mult este faptul că văd din ce în ce mai mulți adolescenți care își doresc să se implice și observ cum școala, așa imperfectă cum este, începe să le arate, chiar dacă încă timid, și această cale.



Copyright © Gala Societății Civile - 2026
Site dezvoltat de Netvibes

-->