Ziua de 1 octombrie, Ziua Internationala a Varstnicilor a fost marcata in cadrul Fundatiei de Sprijin Comunitar cu o serie de activitati care i-au avut in centrul atentiei pe seniorii asistati prin programele organizatiei. In toate centrele de zi dedicate acestora au fost organizate festivitati speciale, iar pentru cei bolnavi sau imobilizati la domiciliu a fost organizata o campanie de donatii, prin care le-au fost oferite pachete alimentare.

Actiunile au inceput inca de vineri 30 septembrie cand pachetele cu alimente sosite pe adresa FSC de la companii locale sau persoane fizice au inceput sa fie distribuite in 7 comune din zona de est a judetului, unde FSC desfasoara servicii de ingrijire la domiciliu. Ingrijitoarele au oferit pachetele unui numar de 85 de varstnici aflati in situatii sociale sau medicale grave si pentru care aceste daruri chiar au adus foarte multa bucurie si i-au facut sa simta cu adevarat ca e zi de sarbatoare. “Au raspuns apelului nostru firme si persoane care ne sunt apropiate si s-au convins de-a lungul timpului de importanta si impactul programelor noastre. Acestia au pregatit pachete alimentare care au fost foarte bine primite, in unele cazuri chiar cu lacrimi in ochi de beneficiarii nostri. Vreau sa-i amintesc aici si sa le multumesc public colaboratorilor nostri de la Cora Bacau, Copanex, TNT Club Sport, Levisticum, Vodafone Bacau, Estrade, Asociația "Mie Îmi Pasă!" si Rubinul, dar si donatorilor individuali care s-au implicat cu multa bunavointa in campanie!”(Ionut Chirita, coordonator PR).

Tot pentru varstnicii bolnavi sau imobilizati, dar de aceasta data din Bacau, a fost pregatita o masa calda, oferita de firma General Catering. Un meniu bogat, ca de sarbatoare, cu sarmalute, friptura si salata a ajuns pe mesele a 50 dintre varstnicii din Bacau de care FSC are grija, in lupta lor zilnica de a face fata bolilor sau greutatilor materiale. Voluntarii FSC au oferit un ajutor important asigurandu-se ca cele 50 de portii au ajuns la timp pe mesele batranilor, pentru a le arata ca nu sunt singuri si ca, de ziua lor, cei din jur isi aduc aminte de ei cu dragoste si recunostinta.

Pentru beneficiarii activi au fost organizate mai multe evenimente in cadrul centrelor de zi deschise de FSC in Bacau si in comunele Stanisesti si Corbasca. Sambata, 1 octombrie, la Centrul de Zi din comuna Stanisesti, care a fost deschis si functioneaza printr-o finantare din partea Programului de Cooperare Elvetiano-Roman,  a fost organizat un concurs de sah, prilej pentru mai multi varstnici de a se intalni, a socializa si a-si etala abilitatile in practicarea sportului mintii, atat de popular printre pensionari. Au participat la eveniment 30 de persoane, dintre care 20 de domni au concurat pentru cele trei premii constand in table de sah si jocuri rummy, in timp ce doamnele au fost servite cu bomboane si au socializat pana cand concursul si-a desemnat castigatorii. “Surpriza cea mare a fost ca, desi am invitat la eveniment doar beneficiarii centrului din Stanisesti, vestea s-a raspandit in intreaga zona si am avut vizitatori si din comunele limitrofe, Dealul Morii, Vultureni si Motoseni. Chiar castigatorul concursului de sah a fost un domn de 59 de ani din Rachitoasa!” a declarat Lenuta Anton, coordonatorul Centrului de zi din Stanisesti.

Mare sarbatoare a fost si pe 2 octombrie la Caminul Cultural din Corbasca, unde peste 70 de persoane varstnice au fost invitate de echipa FSC, in parteneriat cu Fundatia Mana in Mana si Primaria Comunei la un spectacol de muzica si dans de peste 3 ore. In prezenta Primarului comunei, domnul Nicușor Pușcașu si a domnului Ronnie Buehr, presedintele Fundatiei Mana in Mana si principalul finantator al serviciilor pentru copii si varstnici derulate de FSC in aceasta comuna, au incantat audienta cu muzica si dansuri populare mai multe grupuri de copii si tineri, dar si celebra fanfara de la Bacioi. Varstnicii de la Centrul de zi Dr. Stefan Ciobanu, apartinand tot FSC, au facut o surpriza colegilor de generatie din Corbasca prezentand in cadrul evenimentului o piesa de teatru, special adaptata de ei pentru a se potrivi specificului si traditiilor locului. Spectacolul a fost apreciat din plin de sarbatoriti la fel si gustarile si surprizele dulci oferite de organizatori. Domnul Ronnie Buehr a oferit fiecarui varstnic prezent cate o inima din ciocolata elvetiana precizand ca: “Seniorii sunt inima si sufletul comunitatii pentru ca au muncit intreaga viata, au crescut copiii care acum sunt oamenii de baza ai comunei, au construit aceasta comunitate. De aceea va ofer aceste inimi din ciocolata ca un simbol al iubirii si respectului pe care le meritati”.

Seria evenimentelor dedicate Zilei Varstnicilor s-a incheiat luni 3 octombrie cand a venit randul seniorilor activi din Bacau sa fie sarbatoriti. La Restaurantul Levisticum au fost invitati peste 80 de beneficiari si colaboratori ai Centrului Dr. Stefan Ciobanu, pentru care a fost pregatita o masa festiva si un program artistic si de divertisment adecvat varstei. Nu mai putin de 4 ore a durat evenimentul care s-a incheiat, asa cum sta bine unor oameni cu suflet tanar, cu dans si o hora la care au participat toti invitatii.

“In fiecare an oferim servicii sociale, medicale si de ingrijire, dar si servicii in centre de zi pentru mai bine de 1000 de persoane varstnice din intreg judetul Bacau. Am fost printre primii care am dezvoltat astfel de programe si suntem in continuare in top ca numar de beneficiari, amploare si calitate a serviciilor. Iar singura noastra rasplata sunt cuvintele frumoase si zambetele de pe chipurile bunicilor uitati, atunci cand ingrijitoarea imbracata cu halat FSC le trece pragul si le alina suferinta si singuratatea. Asa cum o spunem mereu, beneficiarii sunt ratiunea noastra de a exista si atat timp cat vor fi oameni care au nevoie de noi, vom fi aici pentru ei!”
(Gabriela Achihai, presedinte FSC).