Progresele facute de acestia au fost prezentate celor peste 80 de satmareni care au onorat invitatia de a participa la aceasta sarbatoare. Evenimentul a debutat la ora 14.00 cu un moment in care doamna Cristina Bala, directorul Asociatiei Stea a punctat beneficiile aduse comunitatii satmarene: „Acest proiect ne permite sa crestem semnificativ accesul tinerilor fara adapost la programe prin care invata sa munceasca, sa-si asume responsabilitati si sa-si dezvolte abilitatile de viata. Pana in acest moment sunt 28 de tineri care au demonstrat deja ca pot si sunt dispusi sa faca eforturi semnificative pentru integrarea socio-profesionala. Rezultatele muncii lor sunt remarcabile, atat in ceea ce priveste productia de legume obtinuta, cat, mai ales in ceea ce priveste atitudinea fata de munca si cresterea motivatiei pentru schimbare. Proiectul continua, in septembrie avand loc selectia unui nou grup de 14 tineri care urmeaza sa fie implicati in programe iar 20 dintre beneficiarii proiectului vor participa in lunile urmatoare la un curs de calificare in domeniul agriculturii, organizat cu sprijinul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca.  In acelasi timp, Asociatia Stea pregateste infiintarea unei entitati de economie sociala avand ca activitate de baza producerea si comercializarea de legume cu respectarea principiilor agroecologie, urmand sa creeze noi locuri de munca in comunitate si sa asigure oportunitati reale de angajare pentru persoanele fara adapost pregatite sa lucreze. Pentru aceasta avem mare nevoie de sprijinul comunitatii satmarene, a profesionistilor cu experienta ce ne pot ghida in pregatirea si concretizarea acestor planuri de viitor”. 

In incheierea cuvantului de inceput, doamna Bala a tinut sa multumeasca Primariei si Consiliului Local Satu Mare pentru alocarea terenului pe care s-a dezvoltat „Gradina STEA” si fara de care acest proiect nu ar fi putut sa fie realizat, partenerilor principali din cadrul proiectului, Serviciul Public de Asistenta Sociala Satu Mare si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Satu Mare pentru tot sprijinul acordat, Directiei Agricole Judetene Satu Mare, voluntarilor si sustinatorilor pentru implicarea in diferitele etape care au contribuit la atingerea acestor rezultate.

In cadrul evenimentului musafirii au vizitat cele doua solarii pline de legume cultivate pe baza tehnicilor de agroecologie, fara a folosi substante chimice de sinteza, fiind ghidati de catre o parte dintre tinerii beneficiari ai proiectului care au oferit cu mandrie explicatii despre tot ceea ce au invatat. Iar, la final, cei prezenti au gustat din bucatele preparate la fata locului: bogracs, frigarui si ardei umpluti. In acest an, productia de legume este destinata beneficiarilor proiectului si copiilor si tinerilor care participa la activitatile de la centrul de zi al Asociatiei Stea, contribuind la cresterea aportului de nutrienti in alimentatia lor zilnica.

Aceste activitati sunt realizate in cadrul proiectului „Start pentru incluziune sociala prin munca” derulat in parteneriat cu Serviciul Public de Asistenta Sociala Satu Mare si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Satu Mare in perioada 1 aprilie 2014 – 30 aprilie 2016. Proiectul este finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro). Bugetul proiectului este de 69.125,54 Euro, din care 62.091,92 Euro finantare nerambursabila si 7.033,62 Euro contributia Asociatiei Stea si a partenerilor sai. Proiectul are ca scop facilitarea integrarii socio-profesionale a tinerilor fara adapost prin cresterea adaptabilitatii lor pe piata muncii.
 
***
Despre Asociatia STEA
Asociatia STEA este o organizatie neguvernamentala infiintata in anul 2004 a carei misiune este aceea de a contribui si de a milita pentru respectarea drepturilor fiecarui copil si tanar, pentru ca acesta sa se dezvolte ca parte a unei societati responsabile. Asociatia Stea lupta impotriva cersetoriei si a exploatarii copiilor si tinerilor sustinandu-i sa devina independenti prin educatie si obtinerea unui loc de munca. 
 
Pentru mai multe detalii, va stam la dispozitie la telefon 0361-884330, persoana de contact:  Cristina-Maria Bala, manager proiect, e-mail: asociatiastea@gmail.com sau va rugam sa vizitati: www.asociatiasteasm.ro.