close

Juriu

Andrei Popescu

Andrei Popescu

Coordonator Corpul European de Solidaritate

Are câteva idei fluide precum educația, învățarea nonformală sau voluntariatul. Motiv pentru care a fost voluntar în diverse organizații de tineret unde fost implicat în proiecte și evenimente locale, naționale și internaționale. 
 
Din 1999 până în prezent a lucrat în domeniul finanțării europene în cadrul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale în programe de tineret, voluntariat și educația adulților (Tineret în Acțiune, Erasmus+, Corpul European de Solidaritate) dar și ca secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului și consilier al Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.
 
Altfel, mai face free-lancing ca trainer sau  facilitare de evenimente și procese de învățare participativă. 
 


Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2021
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL