close

Juriu

Costel  T. Popa

Costel T. Popa

Preşedinte - Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis

Costel T. Popa, psihoterapeut, a absolvit Facultatea de Filosofie şi Masterul în Ştiinţe Politice. A activat în cadrul Asociaţiei Pro Democraţia şi al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta. A ocupat funcţia de Secretar General al ENEMO (European Network of Election Monitoring Organizations). 

În 2009 a contribuit la înființarea asociației Ecopolis, în care ocupă funcția de președinte. Ecopolis a realizat primele analize independente pe tema calităţii aerului şi a calităţii apei din Bucureşti. Alte iniţiative au fost dezvoltarea proiectului de lege pentru promovarea achiziţiilor publice verzi în România, promovarea antreprenoriatului în comunităţile din zone naturale protejate, promovarea accesului la apa potabilă. 

În prezent, activează în cadrul Asociației Internaționale de Psihanaliză și Psihoterapie Relațională.



Copyright © Gala Societății Civile - 2022
Site dezvoltat de Netvibes