Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) anunță finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în cadrul programului România Eficientă....
România este printre țările europene cu deficit important de protecție, multe familii nedispunând de resursele financiare de care ar avea nevoie pentru a acoperi cheltuielile într-o situație neprevăzută....
Printr-o contribuție de peste 125.000 de euro, Caroli Foods Group a finalizat acoperirea bazinului de înot din incinta ștrandului Ștrandul „Costache Negri”, astfel încât 1.000 de copii, membri legitimați ai...
Kaufland România se alătură inițiativei #Vulturilor76 în eforturile de a sprijini persoanele blocate în zona de conflict din Ucraina și pe cele care au fugit din calea acestuia. Compania a contribuit cu 22 de...
Vodafone România și Salvamont (Asociația Salvatorilor Montani) îşi consolidează parteneriatul tehnologic şi lansează două soluții digitale care, împreună cu puterea şi fiabilitatea reţelei, repoziționate...
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, a lansat astăzi Fundația OMV Petrom, pentru a construi programe și a susține investiții sociale pe termen lung în România.Christina...
Carrefour a lansat Express Box, un nou concept de produs prin care compania își continuă angajamentul pentru acțiuni concrete împotriva risipei alimentare. Cutia conține fie o selecție de fructe, fie de legume...
Două companii își unesc forțele pentru a combate risipa în industria frumuseții: startup-ul românesc de impact bonapp.eco, lansat numai cu patru luni în urmă, și Yves Rocher, un lider în industria beauty, cu...
Philips România, alături de asociația Viitor Plus, anunță startul campaniei „Plantăm împreună”. Pentru fiecare comandă de peste 250 le, plasată pe www.philips.ro, în perioada 5 aprilie-30 septembrie 2022,...
Doar o treime dintre elevii de clasa a VIII-a spun că se simt pregătiți pentru examenele naționale care urmează, 31% dintre copiii din învățământul secundar inferior și superior afirmă că au rămas în...
Carrefour România anunță demersuri pentru integrarea persoanelor ucrainene pe piața muncii, prin crearea unui număr de 200 de posturi de lucrător comercial universal în rețeaua sa națională de magazine în...
ONU estimează că 4 milioane de oameni și-au părăsit țara în ultimele 5 săptămâni, în speranța că vor găsi un adăpost sigur în țările vecine. Aceste cifre vor genera un impact foarte puternic în criza...