
Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Asociațiile ACCEPT și ARK Oradea cer dreptate în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), după ce Oradea PRIDE - eveniment dedicat comunității LGBTIQ+, a fost interzis de autoritățile locale timp...
Programul „România Zboară Departe”, inițiat de Vola.ro în parteneriat cu The Social Incubator, încheie prima etapă cu un impact concret: fonduri în valoare totală de 50.000 euro au fost alocate pentru 20 de...
Proiectul „România pentru fiecare copil. Echilibru emoțional” a fost implementat în România în perioada 2023-2025 Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, Fundația Romanian Angel...
Aflat la a 18-a ediție, „Ai cumva o păturică?” este una dintre cele mai mari și inedite inițiative pentru animale, ce își propune extinderea la nivel național începând cu anul 2026. Pe 13 decembrie, în...
Expoziția poate fi vizitată în continuare la Casa Umorului Desenat din Brăila ARBORESCENT.AFLUENT, derulat în 2025 în Brăila, Chiscani, Tulcea și Galați, a fost un proiect interdisciplinar de...
50 de expozanţi, momente artistice și ateliere pentru copii Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, organizează o nouă ediție a celui mai mare...
Fundația Conservation Carpathia a finalizat proiectul pilot SUPERB, parte din o amplă inițiativă europeană dedicată reconstrucției ecologice a pădurilor, coordonată de Institutul Forestier European (EFI). În...
Decembrie este luna în care binele devine o tradiție, iar gesturile simple, intrate în reflex, capătă un ecou puternic în viețile copiilor care așteaptă Crăciunul cu speranță și emoție. Campania „Fii...
Decembrie la Centrul Cultural Armean din București (str. Armenească nr. 13) păstrează ritmul orașului, dar schimbă perspectiva – patru evenimente care aduc împreună literatură, solidaritate, tradiții și...
Dâmbovița intră într-o nouă etapă de dezvoltare. În cadrul conferinței internaționale „Dâmbovița 2035”, organizatorii au anunțat cele șase proiecte câștigătoare ale apelului internațional de idei și...
Centrul de Vizitare din Parcul Natural Vânători Neamț, unul dintre cele mai moderne din România, oferă o experiență interactivă de aproximativ o oră, cu diorame tematice, proiecție imersivă de 70 m² și...
În cadrul Campaniei Internaționale de 16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeilor, Asociația Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom), împreună MTH Digital și Flaminjoy, au lansat...