Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
The Story of Autism este asociația care reușește să ofere o perspectivă autentică și profundă asupra vieții cu autism, sensibilizând astfel societatea și oferind sprijin și încurajare celor...
Pentru a aduce o rază de speranță în preajma sărbătorilor de iarnă, Asociația Acasă în Banat dă startul astăzi unei noi campanii Dar din Dar prin care vine în sprijinul familiilor aflate în situații limit
Doamna Natalia-Elena Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și doamna Cristina Mirela Cuculaș, Secretar General Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și...
Fundația Regală Margareta a României invită companiile și persoanele fizice să se alăture eforturilor de a susține nevoile urgente ale persoanelor vârstnice. 3,7 milioane de vârstnici numără...
Un Centru de Resurse pentru copiii și tinerii din programele SOS și din întreaga comunitate a fost inaugurat la Avrig, la inițiativa SOS Satele Copiilor România, în parteneriat cu Primăria Orașului Avrig și...
Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, și Reprezentanța UNICEF în România, au inaugurat astăzi, un parc senzorial pentru copiii și adolescenții cu tu...
20 de copii cu nevoi speciale severe, în prezent instituționalizați, vor locui în cele două case nou construite; 480.000 de euro este investiția realizată de Fundație, cu susținerea LPP România și...
La nivel național, datele statistice arată că 40% dintre copii trăiesc în sărăcie extremă în România, 13,8% dintre elevii de clasa a VIII-a nu merg la liceu, 4 din 10 elevi au nevoie de intervenții...
45 de copii şi tineri din sistemul de protecție din București și 8 județe au beneficiat, timp de un an, de sprijin și pregătire în cadrul proiectului Great Future, cu scopul de a-i ajuta să se integreze mai bine...
După 14 ani de activitate și 7 parteneriate cu autoritățile publice din domeniul serviciilor sociale, Asociația HELP Autism a evaluat gradul de satisfacție cu privire la serviciile sociale dedicate persoanelor cu...
“Dorm puțin și prudent”: M.M. era în clasa a X-a, când soțul mamei ei, tatăl vitreg, a intrat noaptea în camera ei. Atunci a început o lungă agonie pentru fată, abuzuri sexuale, viol, amenințări...
Asociația Down București anunță deschiderea Cinematografului bucuriei, un proiect de educație prin cineterapie. Micul cinema este amenajat în două spații din incinta asociației, ambele cu ecran de proiecție, av...